Proiectul organizat de Asociația Art Media Events Studio și WASP Studios, și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național este desfășurat în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Sevicii Sf. Apostol Andrei din Ploiești și Colegiul Mihail Cantacuzino din Sinaia și își propune să evidențieze rolul artei în promovarea dialogului intercultural, toleranța, drepturile omului și coeziunea socială.
Activitățile cuprind dezbateri, ateliere și workshopuri, ce urmăresc dezvoltarea publicului tânăr prin intermediul artelor vizuale și performative, prin introducerea unor abordări multidisciplinare, precum și sprijinirea creațiilor realizate de către tinerii artiști care intervin activ în spațiul urban, precum și promovarea acestora. Intervențiile se desfășoară în perioada 5 – 12 octombrie 2020 la liceele partenere din Ploiești și Sinaia. În cadrul acestora, liceenii sunt invitați la un dialog deschis prin intermediul artei, cu artiști precum Maria Mandea, Vlad Dinu si Robert Balan.
Maria Mandea, new media artist, doctorandă Unarte – Universitatea Națională de Arte, deschide seriile de întâlniri prin intervenții on-site, propunând tinerilor liceeni să experimenteze prin joc, interacțiunea urbană și modurile în care ne apropiem și ne distanțăm în contextul orașului. Jocul-performance a fost dezvoltat împreună cu Teodora Ungureanu, doctorand UAUIM – Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Împreună, Maria și Teodora, au fondat super:serios, un studio de design și arhitectură, ce dezvoltă proiecte interdisciplinare pornind și urmărind experiențe de joacă în strânsă relație cu contextul urban. Pornit ca un dialog între un designer de jucării și un un arhitect urbanist, super:serios îmbină în proiectele lor tangibilul cu digitalul pentru a cerceta unde pot duce circumstanțele de joc în explorarea contextelor reale.
Robert Bălan este regizor, performer, jurnalist și manager cultural, absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, secția regie teatru, promoția 2004. Lucrează cu date autobiografice și explorează teme care țin de viața privată, încercând totodată o redefinire a relației artist – spectator. În ultimul an a explorat forme noi de prezentare teatrală, inclusiv in mediul online.
***
Proiect cultural organizat de Asociația Art Media Events Studio și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Liceul Tehnologic de Sevicii “Sf. Apostol Andrei” din Ploiești, Colegiul Mihail Cantacuzino din Sinaia, WASP Studios – București.